Istoria ...
Vrancea este atestată pentru prima dată într-un document scris în limba latină, o scrisoare datată 2 iulie 1431, sub numele VARANCHA. Istoricii şi cercetătorii sunt de parere că acest cuvânt face parte din patrimoniul lexical traco-dac, VRAN însemnând pădure/munte. Poate acest lucru explică şi de ce, în scrierile timpului, Vrancea mai era numită şi „Pământul cu păduri bogate“ sau „Pământul Negru“. Judeţul Vrancea, inclus în teritoriul ţinutului Putna de altădată, a aparţinut, înainte de anul 1475, Munteniei, care-şi întindea hotarul până în apropiere de Bacău. Acest fapt este pus în evidenţă atât de documentul din 1407, dat de Alexandru cel Bun în vederea reglementării exportului şi importului, cât şi de cel din 1460, dat de Ştefan cel Mare, prin care Bacăul este amintit ca centru de vamă. Mai târziu i se adaugă „ţara Vrancei“, care s-a bucura totuşi de privilegii şi libertăţi speciale, iar după anul 1482, în urma luptelor dintre Ştefan cel Mare şi domnii Munteniei, ţinutul Putna se extinde până la apa Milcovului unde, după mai bine de 20 ani de neînţelegeri dintre domnitorii munteni şi domnul Moldovei, Ştefan cel Mare, se statorniceşte hotarul dintre cele două ţări surori.Ţinutul Putna era condus de un staroste care avea depline puteri administrative şi militare. Începând cu domnia lui Alexandru Ioan Cuza, conducătorul administrativ al Putnei poartă numele de prefect. Ţinutul Putna şi apoi judeţul cu acelaşi nume a inclus parţial teritoriul actualului judeţ Vrancea. Această situaţie s-a menţinut până la prima împărţire administrativ-teritorială din anul 1950, când teritoriul actual al judeţului se încadra în raioanele Vrancea şi Focşani. Străvechi pământ românesc, Vrancea constituie o punte de legătură între cele trei provincii istorice româneşti - Moldova, Ţara Românească şi Transilvania. Începând cu ultima împărţire administrativ-teritorială din anul 1968, judeţul Vrancea cuprinde aproape în întregime judeţul Putna şi aproximativ 1/3 din judeţul Râmnicu Sărat, ambele considerate în limitele anului 1938. Săpăturile efectuate în împrejurimile satului Bîrseşti au scos la iveală urmele unei aşezări preistorice, care datează din paleoliticul superior .În neolitic se identifică aşezări omeneşti permanente, din ce în ce mai numeroase, caracterizate printr-o cultură materială cu caracter agricol primitiv.
Muzeul de istorie Vrancea
Intre acestea mai frecvent întâlnite sunt culturile Criş (la Bonţeşti - Cîrligele), Boian (la Mînăstioara -Fitioneşti) şi Cucuteni ( la Topeşti – Bîrseşti şi Bonţeşti - Cîrligele). În epoca bronzului, aşezările omeneşti, caracterizate prin îmbinarea celor două ramuri ae economiei locale (agricultura primitivă cu plugul şi păstoritul) sunt destul de numeroase. Săpăturile de la Bîrseşti, Bonţeşti, Cîndeşti, Mînăstioara, Ţifeşti au dat posibilitatea cunoaşterii extensiunii purtătorilor culturii Monteoru în această parte. Săpăturile din cimitirul tumular de la Bîrseşti, de la Odobeşti, Dumbrăveni, Pădureni etc., au arătat importanţa obiectelor găsite, pentru cunoaşterea primei epoci a fierului şi influenţa culturii scitice asupra culturii locale din Moldova. În secolul al XV-lea, menţiunile documentare atestă, prin conţinutul lor, unele specializări viticole (Spărieţi, Igeşti, Şoldeşti ), întăriri cu imunităţi unor dregători ai scaunului domnesc pentru „dreaptă credinţă” (Bătineşti, Căliman, Şindrilari,Andreiaş, Voloşcani). În secolul al XVI-lea, dezvoltarea culturii plantelor (viţă de vie, pomi fructiferi, cereale etc.) şi a creşterii animalelor (în special ovine şi porcine) a dus la creşterea corespunzătoare a aşezărilor omeneşti. au constituit locuri de mai mare siguranţă pentru locuitorii fugiţi din alte părţi, din cauza persecuţiilor şi a impozitelor fiscale excesive. Cităm în acest caz prima emigraţie, din anul 1620, a locuitorilor din satele Dragoslavele şi Rucărul Muscelului, care au părăsit satele respective şi s-au fixat pe valea Şuşiţei, întemeind localitatea Soveja, respectiv localitatea Dragosloveni din bazinul Râmnei. In aceeaşi categorie menţionăm şi localitatea Chiojdeni, ai căror fondatori se pare că au venit de prin părţile Buzăului, de la Chiojdeanca şi Vîlcani,cu locuitori care au emigrat din Valea Slănicului, de la Lopătari, stabilindu-se pe moşia Nărujenilor.
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană va invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro .
Conţinutul acestui material nu reprezintă in mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României
www.inforegio.ro
Investim in viitorul tău! Proiect selectat in cadrul Programului Operational Regional si co-finanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională

© Fundaţia "Zi deschisă"
Free joomla 1.7 templates by Hostgator