Pietrele Fetii

 

Monumentul natural, amintit în opera lui Vlahuţă, „România pitorească”, este reprezentat de două stânci sferice, cunoscute sub numele de „Pietrele Fetii”, aflate pe coama Muntelui Piatra.

Pietrele Fetii

 

„Iaca acolo şădeau şi se jucau, odată, doi copii de uriaş – o fată şi un băiat – şi, cătând încoace, pe plaiul Neculelor, au făcut rămăşag între ei: care-o zvârli mai departe, şi-au luat fiecare câte-o stâncă din ţancul muntelui, cum am lua noi o pietricică, şi-a aruncat întâi băiatul şi piatra lui… uite-o lângă râpă, iar când a azvârlit fata, a zbârnâit stânca-n văzduh, ca scăpată din praştie, şi tocmai aici a căzut; ş-atunci băiatul, de necaz că a rămas de ruşine, s-a repezit de sus şi numai odată a izbit cu baltagul-n piatră ş-a despicat-o-n două, cum o vedeţi, iar fata s-a pus pe un râs de-au clocotit văile şi codrii până-n coclaurile Vrancii. Astea erau pe vremea «Jidovilor», care păşeau pe munţi ca pe muşuroaie şi uscau râurile dintr-o sorbitură…”.

 

Batrânii povestesc că au auzit de la strămoşi legenda celor doua pietre şi sunt gata să bage mâna-n foc pentru veridicitatea ei „că dacă nu a fi ca în poveste nu s-ar găsi motiv pentru acele pietre de pe deal”

 

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană va invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro .
Conţinutul acestui material nu reprezintă in mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României
www.inforegio.ro
Investim in viitorul tău! Proiect selectat in cadrul Programului Operational Regional si co-finanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională

© Fundaţia "Zi deschisă"
Free joomla 1.7 templates by Hostgator