Confecţionarea măştilor folosite la sărbătorile de iarnă
Măştile sunt un subiect de sociologie şi psihologie colectivă, de istoria şi filosofia culturii.
MastiCunoaşterea şi cercetarea meşteşugului confecţionării măştilor înseamnă, de fapt, pătrunderea în spiritualitatea satului românesc tradiţional, având în vedere încărcătura simbolică avută altădată calităţi deosebite pentru cel care îl practică: imaginaţie, talent, îndemânare şi un deosebit simţ al umorului.
Confecţionarea măştilor întregeşte atmosfera specifică sărbătorilor de iarnă, măştile reprezentând diverse personaje: moş, babă, ursar, general, sanitar, pădurar.
Jocuri cu mastiMeşterii populari le realizează din blană şi piele de animale, ţesături de pânză sau de postav gros, lut ars, lemn cioplit, coajă de tei, de mesteacăn sau de brad, metal, sfoară groasă, pene, câlţi, păr de cal sau de porc, boabe de fasole şi de porumb, pănuşi de porumb, nasturi, mărgele, coarne de animale, bucăţi de sticlă, hârtie şi carton colorat, coarne de animale sau resturi de obiecte casnice, precum doage de cofe sau funduri de putini, şi multe alte materiale, care nu mai sunt de folos prin gospodăria omului. Culorile utilizate sunt sugestive pentru ritualurile de iniţiere: alb şi negru, reprezentând viaţa şi moartea, roşul, semn al vitalităţii şi al regenerării, verdele sau albastrul, culori ale primăverii.
 
 
 
Obiceiuri de iarnă prezentate la Evenimentul cultural "Hora cu scrânciob", din Vintileasca, 2 iunie 2011
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană va invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro .
Conţinutul acestui material nu reprezintă in mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României
www.inforegio.ro
Investim in viitorul tău! Proiect selectat in cadrul Programului Operational Regional si co-finanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională

© Fundaţia "Zi deschisă"
Free joomla 1.7 templates by Hostgator